Există sau nu democrație?

Scurt pe dos show

Summary:
Nu există democrație: nici în careva cercuri restrînse și nici într-un stat. De fapt, democrația este imposibilă, deoarece este imposibil ca masele să conducă masele. Și imediat ce desemnațipe cineva, apare întrebarea, în ce mod îl desemnezi, cine stă în spatele lui?
Adică aici nu poate exista democrație prin definiție.
Dar când este totuși posibilă?Dacă noi, luând ca bază principiul supremal dăruirii și iubirii, care este mai presus de natură, mai presus de oameni, ne angajăm să-l punem în aplicare cu strictețe și să-l realizăm, atunci putem vorbi despre democrație. Adică, democrația, în practică, - este o umanitate corectată care se află în fața principiului suprem – în fața Creatorului.
Nu poate exista democrație fără Creator, deoarece acesta esteprincipiul suprem. Și nu poate exista democrație fără, ca să o realizăm.
Iar realizarea ei este tocmai știința Cabalei, care explică cum să o îndeplinim.
Doar atunci primim o societate corectă, în care, așa cum scrie Baal HaSulam în articolul „Ultima generație”, toți sunt absolut egali, toți se completează reciproc, toți împreună formează un întreg. Și în interiorul lor se manifestă forța superioară - Creatorul, care împreună cu ei formează o stare, așa numita „ultima generație” - societatea corectă.